Primarul Grad a semnat două contracte de finanțare pe PNRR, din fonduri europene
Primarul Gheorghe Grad a fost prezent, la începutul lunii februarie, la București, la sediul Ministerul Dezvoltării, unde a semnat contractele de finanțare pentru cele două proiecte depuse pe PNRR. Primul vizează reabilitarea școlii mici din Sânpetru German, iar cel de-al doilea informatizarea primăriei, dotarea cu calculatoare noi, software, programe pentru plata online a taxelor locale, pentru depunerea documentațiilor și obținerea avizelor și autorizațiilor online.
„Vreau în primul rând să mulțumesc colegilor din primărie pentru munca depusă. Tot ceea ce le-am spus pe parcursul acestor doi ani, cu privire la faptul că munca noastră va da roade, se adeverește în ultimele luni. Obținem proiecte pe fonduri europene, guvernamentale, iar munca noastră se vede în acest moment. Sper ca aceste proiecte să fie demarate efectiv cât de curând. Pentru școala mică din Sânpetru German, practic obiectivul principal pe PNRR, este aproape finalizat proiectul tehnic, ne-am mișcat foarte bine și sper ca în martie, cel târziu aprilie să dăm drumul la licitație, să nu avem piedici și să ne apucăm de lucru“, susține Grad.
Locatie: ,