Horia Stoica este noul viceprimar al comunei Secusigiu

Începând de astăzi, comuna Secusigiu are un nou viceprimar, în persoana domnului Horia Stoica, pe care îl felicit pentru votul obținut și sper să formăm o echipă unită în fruntea primăriei. Am considerat că interesele comunei sunt mai presus de cele politice, iar împreună cu domnul Stoica am decis să realizăm această majoritate, care să facă posibilă aplicarea proiectelor noastre anunțate în campania electorală. Cu toții am jurat să respectăm Constituția și legile țării, să facem, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea noastră pentru binele locuitorilor comunei Secusigiu. Campania electorală și alegerile locale sunt istorie, iar noi, cu toții, trebuie să ne apucăm de muncă. Avem proiecte deosebit de importante pentru comunitatea noastră, care trebuie implementate în acești patru ani. Sper ca pentru realizarea acestor proiecte să avem sprijinul nu doar din partea echipei noastre, a consilierilor PSD sau PMP, ci și din partea reprezentanților celorlalte partide care au obținut mandate de consilieri locali. E timpul să ne apucăm de muncă, împreună, în folosul comunității noastre. Doamne ajută! Primar Gheorghe Grad
Locatie: ,