Primăria Secusigiu încearcă să obțină fonduri europene și guvernamentale

Unul dintre obiectivele noii echipe din fruntea Primăriei Secusigiu este obținerea de fonduri europene și guvernamentale, cu ajutorul cărora comuna să se dezvolte în următorii patru ani și să recupereze decalajul față de alte comune din jur, unde există apă, canalizare, gaz, condiții moderne în școli și grădinițe. În acest sens, primarul Gheorghe Grad s-a deplasat în această lună la București, unde a avut mai multe întâlniri, la diferite ministere și agenții guvernamentale. „Am spus încă din campania electorală că voi pune un mare accent pe atragerea de fonduri europene și guvernamentale. Doar cu banii de la buget, nu putem să ne dezvoltăm în ritmul pe care sunt convins că toți cetățenii și l-ar dori. Astfel că fondurile europene și guvernamentale sunt singura soluție. Nu vă ascund că am apelat la colegul meu de la Felnac, domnul primar Malița, care a demonstrat în ultimii ani că se pot atrage milioane de euro, dacă se muncește cum trebuie. Împreună cu domnul Malița am fost la București, unde cu sprijinul domnului deputat Mihai Fifor am avut întâlniri la mai multe ministere, la Compania Națională de Investiții, în căutarea de finanțări pentru proiectele noastre“, spune Gheorghe Grad. Patru proiecte importante În acest moment, Primăria Secusigiu are depuse patru proiecte importante, la Compania Națională de Investiții. „Am avut o întâlnire cu conducerea CNI, unde am discutat despre cele patru proiecte depuse spre finanțare. Este vorba despre asfaltarea străzilor, în toată comuna, branșamentele de apă la toate gospodăriile, noul cămin de la Sânpetru German și terenul sintetic din Sânpetru German. Sunt proiecte care deja au ajuns pe lista sinteză, iar doamna director CNI ne-a transmis ce pași trebuie să urmăm pentru a intra la finanțare. Din păcate, trebuie să ridic aici o problemă care ne doare. Este un haos, acesta este cuvântul potrivit, în ceea ce privește domeniul public. Nu avem acte, nu suntem intabulați cu terenurile. Iar fără aceste lucuri nu putem obține niciun leu de la București. Imediat ce m-am întors din capitală, am început demersurile pentru a intabula domeniul public, pentru a intra în legalitate. De asemenea, am avut întâlniri cu o serie de firme, pentru a realiza strategia de dezvoltare a comunei, fără de care nu putem atrage bani europeni. O luăm practic de la zero în ceea ce privește atragerea de fonduri, dar nu ne dăm bătuți și sunt convins că în cele din urmă vom reuși să aducem bani, să creem condiții decente pentru cetățenii din toată comuna“, spune Grad. Bani pentru locuințe sociale Gheorghe Grad a avut o întâlnire la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, unde a discutat despre realizarea de locuințe sociale. „Există un program guvernamental pentru construcția de locuințe sociale, noi trebuie să punem terenul la dispoziție, iar ministerul le va ridica pe cheltuiala proprie. Am și început demersurile pentru a intabula aceste terenuri, pentru că avem mare nevoie de locuințe sociale“, spune Grad. Reabilitarea iluminatului public Tot la București, s-a identificat oportunitatea de a reabilita integral iluminatul public, cu fonduri externe. „Am avut o discuție despre modernizarea iluminatului public. Vom realiza o investiție fără niciun cost din partea noastră, iar în plus, prin montare de lămpi LED, vom avea și o reducere de 50 la sută la factura de curent. Știu că și în mandatele precedente s-au înlocuit unele corpuri de iluminat, dar aici discutăm de un proiect serios, cu fonduri externe“, spune primarul Gheorghe Grad. Pietruirea drumurilor agricole Tot la capitolul fonduri, în următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene, vor fi disponibili bani pentru pietruirea drumurilor agricole. „Am inițiat discuții cu o serie de specialiști în domeniu și vom încerca să luăm bani pentru pietruirea drumurilor agricole. Dar, din nou, primul pas va trebui să rezolvăm situația terenurilor, a domeniului public, să obținem acte pentru ceea ce este al nostru și abia apoi să ne apucăm de proiectul propriu-zis“, susține Grad.
Locatie: ,